Etichete

, , , , , , , , ,

Îmi luasem și eu cafeaua și m-am așezat pe canapea. Intenția mea era să stau lângă ea, dar picioarele ei erau precum perna la care visezi după cea mai obositoare zi. Așa că m-am lungit pe canapea, cu capul pe picioarele ei, și țineam cana de cafea pe piept. Oare câte gânduri negre au murit în cafele de aceeași culoare? I-am ascultat atent discursul despre ea și nu o consideram deloc cum credea. E omenesc să fii fericit. Indiferent de natura motivului care îți provoacă starea asta. Oricum, trăim în lumea în care cuvântul acesta, fericit, devine tot mai rar folosit, așa că te poți considera norocos dacă simți acest sentiment. Cine mai are nevoie de explicații? Eu nu.

-Dar, în fond, e un tavan frumos, i-am spus după trecerea grăbită a câtorva secunde de când mi-a povestit puțin despre ea.

-Nu ai înțeles nimic din ce am vorbit aici, nu?

Părea amuzată de întrebarea mea, ceea ce mă făcea și pe mine fericit. Ah, fericire! Mirosul de cafea se împletea armonios cu mirosul parfumului ei și simțurile mele o luau razna cu fiecare secundă care trecea lângă ea. Aș vrea să o sărut, să gust cafeaua de pe buzele și limba ei, însă aș părea un prost care cedează ușor precum un adolescent virgin atunci când reușește să își strecoare mâna pe sub sutienul iubitei sale. Dar ea este iubita mea?  De fapt, ce suntem noi? Cred că doi oameni care și-au găsit un mare lucru în comun. Suntem bântuiți de aceiași demoni. Am căzut pe gânduri căutând imperfecțiuni pe tavanul din sufrageria mea și trăgând cu ochiul la expresia feței și la buzele ei. Am observat că, deseori, se uita la mine și își mușca buzele constant privind în gol. Probabil ne gândim la aceleași lucruri.

-La ce te gândești acum? M-a întrebat brusc, luându-mă pe nepregătite.

-Mmm…

-Nu te gândi să mă minți, doar spune-mi adevărul. La ce te gândeai atunci când te-am întrebat?

-La sex și sinucidere.

-O combinație perfectă.

-Și letală! am completat-o, iar în momentul acela păream că trăim împreună de câteva vieți și că stăm acolo doar ca să ne relaxăm. Ca o familie fericită într-o zi de iarnă uitată și de Dumnezeu și de Diavol.

-Sper să se oprească odată ninsoarea asta. Nu am de gând să rămân izolată așa departe de casă.

Într-adevăr, cerul era gri încă de la orele dimineții, iar ceața nu s-a mai ridicat deloc. Pe lângă toate astea, ningea abundent cu fulgi imenși, iar în casa asta era cald și nu mi-aș fi dorit să fiu în altă parte sau într-o altă companie. Bine, poate renunțam pentru o cabană în mijlocul munților, un foc în șemineu și pături groase din blănuri de animale sub care să stăm goi, pe podea, transpirați, savurând o ciocolată caldă cu whiskey și câteva cutii de Pringles. Simțindu-i sânii goi și umezi pe spatele meu și piciorul gol pe abdomenul meu, auzind lemnele cum pocnesc în foc și mușcându-i buzele pentru a o excita încât să o mai facem o dată. Dar cadoul ăla nu mă lăsa să visez și nici gândul că poate să simtă ceva și pentru alt bărbat. Chiar dacă sentimentele, probabil, au murit atunci când a murit și el, împrăștiindu-se pe asfalt. La fel ca și creierii dobitocului.

-L-ai iubit?

-Tocmai ți-am spus că mă simt ca dracu’ fiindcă simt un fior de fericire în mine de când l-am văzut cum zace pe stradă. Ce e cu întrebarea asta?

-Întrebam și eu.

-De parcă ți-ar păsa, oricum.

-Poate.

-Vreau să plec acasă. Am nevoie să chem un taxi. Unde mi-am pus telefonul?

-De fapt, știi unde ți-ai pus telefonul, dar vrei ca eu să te opresc. Ceea ce și eu îmi doresc, deoarece îmi placi enorm și am sentimente pentru tine. Nu mă pune să dezvolt, nu sunt genul care să vorbească despre așa ceva. Iar eu sunt mizerabil atunci când îmi sunt tot eu companie. Rămâi. Nu mă pune să te rog după tot ce s-a întâmplat astăzi. Nu mă face să par un prost care se roagă de o femeie să rămâna la el. Nu ai nevoie de taxi. Ai nevoie de un prosop și un duș fierbinte. 

Anunțuri