Etichete

, , , , , , , , , , , , , ,

       În viață, ca în orice altceva, nu le poți avea pe toate, iar pe mine liniștea mă ocolește cu eleganță. Tocmai am primit un telefon la care îmi doresc să nu fi răspuns, iar acum cobor scările, în timp ce încerc să îmi opresc lacrimile. L-am lăsat singur, în bucătărie. Sper doar să mănânce ceva. I-am spus că a intervenit o problemă la serviciu, dar numai Dumnezeu știe ce se întâmplă acum în mine.

       Acum cinci ani, pe când abia mă loveam de haosul și de exuberanța de aici, eram, recunosc, un copil naiv. Știam că am nevoie de un suport financiar, știam că mama nu mai putea sacrifica nimic și că eram datoare să îi răsplătesc toți anii în care s-a neglijat pe ea, numai pentru binele meu. Era o presiune pe care singură mi-am impus-o, iar o cameră mizeră, undeva la periferia orașului și un post ridicol de prost plătit, de suplinitor pentru clasa a-III-a, nu erau modul în care cineva ca mine și-ar fi găsit mulțumirea. Așa mi-a ieșit în cale acest Alexander Conrad. Un englez lingușitor, șeful de redacție al unei reviste arhicunoscute pe aici, care mi-a deschis ușile în lumea jurnalismului. Am lucrat pentru el o perioadă iar apoi șantajurile ordinare m-au determinat să îmi dau demisia.

       Se pare că acest Conrad a nutrit un fel de atracție bolnavă în ceea ce mă privește și până în prezent, mă agasează cu fiecare prilej. O perioadă am profitat de acest lucru și l-am întors în favoarea mea. Era un om cu dare de mână și influent, însă pervers cu fiecare ocazie ivită. Am avut o relație, dacă poate fi numită așa, cu acest om, o relație în care nu am devenit intimi, în ciuda insistențelor lui libidinoase.
        Mereu am vrut mai mult, mi-am împins limitele până când toate compromisurile făcute mi-au lovit puternic principiile. Doar atunci am știut că acela era momentul în care trebuia să îmi găsesc drumul a cărui hartă am desenat-o de mică. Spre fericirea mea, am pierdut legătura cu el, sau mai bine zis a încetat să mă mai caute, de anul trecut. Am aflat apoi că s-a mutat la Madrid pentru că nevasta lui a născut.
Nu înțeleg de ce revine acum să îmi strice mie socotelile. Mi-a spus la telefon că vine la mine, că îi lipsesc, că vrea să îmi vorbească, că vrea să reluăm presupusa relație, iar eu acum mai mult ca niciodată sunt sigură că l-am întâlnit pe acel el, deși îl cunosc de două… trei zile? O lună, două… o viață? Habar nu am, ideea e că seamănă mult cu viitorul.
        Îmi fac cu greu loc prin mulțimea mereu grăbită însă mă opresc brusc, în mijlocul trotuarului, îndreptându-mi privirea către vitrina cofetăriei din stânga mea și un presentiment negru mă cutremură. Tipul care lucrează acolo stă aplecat și șterge podeaua de ceva ce pare a fi doar suc de vișine. Ironia face că e sucul meu favorit și totuși un gând morbid îmi fulgeră mintea. Continui să înaintez încercând să îmi ignor gândurile, când îl văd pe Cornard undeva în depărtare făcându-și loc prin mulțimea compactă de oameni. Omul ăsta îmi provoacă scârbă dar trebuie ca odată pentru totdeauna să scap de el, mi-a făcut prea mult rău iar la cum îl cunosc nici mort nu mi-ar da pace. Sper doar să înțeleagă că am lăsat trecutul în urmă și că nu îmi doresc ca el să reapară în peisaj.
       M-a văzut și acum îmi face cu mâna. Degetele lui strâmbe se ridică deasupra celorlalți, fluturând necoordonat prin aer. Se apropie grăbit de trecerea de pietoni iar toată ființa îmi spune să plec, să mă întorc la străinul meu și să îi spun lui totul. Cu siguranță ar înțelege și cu siguranță nu m-ar compătimi în vreun fel.
        Îmi aud bătăile inimii și un păienjeniș de lacrimi îmi inundă ochii, îmi doresc să mă dezleg de funiile cu care mă sugrumă acest om. Îmi este rușine și regret multe decizii luate de când m-am mutat aici, mi-aș dori să îmi crestez venele și să las rușinea asta pe fundul unei căzi. Nu am crezut că sunt capabilă de ură, de ură în forma ei brută și iată cum repulsia și frustrările mi se concentrează asupra individului de peste drum.
       Galben, roșu și un strigăt înfundat străpunge murmurul obișnuit al Manhattan-ului. Îmi întorc privirea și îl văd apărând printre fulgii deși și greoi, îndreptându-se către mine, cu gluga pe cap și cu aceeași privire electrizantă.

Anunțuri