Etichete

, , , , , , , ,

      M-am întrecut pe mine încercând să ajung acasă și pentru câteva clipe am fost convinsă că totul a fost în zadar. Dar nu, l-am găsit pierdut prin lumea lui, fumând o țigară. I-am spus că cineva va fi tare supărat când își va primi costumul înapoi, însă mi-a zâmbit ironic, lăsând apoi fumul să i se risipească printre buze. Într-o altă situație, indiferența m-ar fi iritat la culme, dar acum îmi stârnește curiozitatea. Rămân în ușa balconului până când fulgii tot mai grăbiți îmi sărută mâinile. 

 – Păstrează cheile, dar vino la micul dejun. Îi spun urmărindu-i cu atenție reacțiile. 

 – Nu, mulțumesc. Îmi răspunde cu un calm care nu îi stă în fire, în timp ce fixează cu privirea costumul de sub picioarele lui. Probabil regretă ce s-a întâmplat aseară, probabil și eu fac același lucru. Își va termina țigara aia nenorocită și va dispărea din viața mea prin același fum dens. Prevedeam asta, suntem doi străini. Nu vom porni în vreo aventură curajoasă ca nebunii ăia care trăiesc în doi, care se consumă pe ei înșiși doar pentru a-și fi suficienți unul celuilalt. Viața e cinică prin definiție iar noi doi nu ne vom căuta la nesfârșit. De uitat, n-am să-l uit. Voi începe să trăiesc ca ieri, cu aceeași scârbă de sine, de oameni, de viață. Mă voi târî din nou prin orașul ăsta haotic, până când zgârie-norii îmi vor înghiți cerul. Nu voi încerca să îl opresc din drumul său, voi continua ceva ce nu am început, de una singură. 

 – Dă-ți picioarele jos și intră în casă. E frig, iar tata te va cunoaște drept vinovat dacă ai reușit să distrugi costumul. Îi spun dintr-o singură suflare în timp ce îmi privesc mâinile. Vreau doar să mă asigur că mai sunt încă la locul lor. Cred că bărbații au nevoie de certitudini, au nevoie de promisiunea că rămâi a lor atâta timp cât te vor și alții, iar tu, ai voie să îți încalci legământul doar atunci când nu vei mai fi dorită de nimeni. Cred că au nevoie de o lume în care ei să conducă și să fie conduși, fără să știe, totul în același timp. O lume în care fiecare moleculă din corpul tău să graviteze în jurul lor. Vor să le dedici fiecare secundă pe care o respiri, iar apoi să le oferi fericirea într-un alt răsărit de soare. O astfel de lume nu există. Ce faci atunci? O inventezi. O inventezi de dragul lor și pentru sclipirea pe care o au în ochi atunci când trăiesc cu impresia că au atins un ideal. Nu-i poți dezamăgi din cauza gropițelor care se joacă în obrajii lor, din cauza glumelor la care încă râzi, deși le-ai auzit de zeci de ori, din cauza orgasmelor din zori și din cauza felului în care evită să te privească în ochi atunci când știu că au greșit. Pentru el nu aș putea inventa o astfel de lume, i-aș oferi doar lungi conversații în miez de noapte cu toți demonii care cresc odată cu mine.

 – Spune-mi că nu mă minți. Îmi spune în timp ce își aprinde o altă țigară.

      Ironia face că este pentru prima oară în care sunt sinceră cu un bărbat și nici măcar atunci eforturile mele nu sunt apreciate. Aș vrea să lase dracului pachetul și să-mi vorbească din nou despre el, chiar dacă simt că îl cunosc atât de bine, chiar dacă rămâne încă un străin. Chiar dacă afară e frig. Îi urmăresc mâinile tremurânde cum fac aceeași mișcare repetitivă cu țigara aia, apoi îi răspund ușor amuzată.

 – Asta vrei să auzi? 

       Se ridică de pe scaun și se oprește înaintea mea. Îi întâlnesc privirea și încep să îmi urăsc modul ironic de a fi. 

  

Anunțuri