Etichete

, , , , , , ,

    În baie, Scarlett mă roagă să îi prind breteaua desfăcută a sutienului, abia acum îi înțeleg graba. Ar putea la fel de bine să nu îl mai poarte. E măritată, nimeni nu mai îndrăznește să o dezbrace din priviri, iar singurul care o face nu se mai așteaptă de ani buni la vreo surpriză. N-am înțeles vreodată femeile măritate, femeile care aleg cu zâmbetul pe buze să își lege un lanț în jurul gâtului gândindu-se că nu sunt singure. Bărbații doar țin lanțul, mai din scurt, sau nu, fiecare în funcție de încrederea pe care și-o acordă. Cu cât mai nehotărâți, cu atât lanțul mai scurt. 

     Mă uit în oglindă și îmi așez o șuviță de păr care și-a uitat de mult timp locul, în timp ce Scarlett se aproprie de mine. Îi văd reflexia, este chiar în spatele meu iar lumina de aici parcă dansează pe chipul ei, buzele roșii îi strălucesc într-un mod neobișnuit iar privirea îi este întunecată de genele dese, greu încărcate cu rimel.

 – Cum ți se pare? mă întreabă apropiindu-se mai mult, lipindu-și pieptul de spatele meu.

 – E ok. Nimic special. o mint.

 – Așa să fie oare? Și buzele ei îmi ating gâtul. Îi simt respirația caldă iar cuvintele aproape șoptite, mă străbat ca un fior. E suficient de aproape încât să mă facă să mă simt stânjenită. Îmi atinge umărul. Degetele ei vibrează pe pielea mea în timp ce îmi zâmbește întrebător.

 – Fii sigură! îi răspund pe un ton răstit, apoi tresar când ușa toaletei se deschide, lovindu-se de perete. E Scarlett care se șterge pe mâini cu un șervețel, mă uit din nou în oglindă și realizez că alcoolul nu îmi este prieten.  

 – Mai că făceam pe mine acolo! îmi spune râzând în timp ce dă drumul robinetului. Așa-i că tipu’€™ e drăguț? Să nu-i spui lui Logan că am zis așa ceva. Continuă în glumă, cu un zâmbet larg.

 – E… drăguț. Cred. îi răspund pregătindu-mă să ies din toaletă. Încă sunt confuză și prefer să merg acasă, e clar că nu mi-e bine iar apoi seara, până acum, a fost suficient de ciudată. Mă voi duce la masă și voi inventa un pretext, mă voi scuza și voi pleca repede. Nu îmi va simți nimeni lipsa oricum. 

 – Sper că ești în regulă. îmi spune grijulie, apoi pornește din nou înaintea mea.

     O urmez, încă gândindu-mă la întâmplarea de mai înainte, când ritmurile unei melodii atât de familiare și totuși atât de necunoscute mă lovesc. Involuntar, mă opresc în mijlocul cafenelei și îl fixez cu privirea pe străinul care mi-a răpit sute de întrebări în numai câteva zeci de minute. Îmi datorează niște răspunsuri. Dacă tot voi pleca grăbită, dacă tot nu ne vom mai revedea, aș vrea să îi simt atingerile și bătăile inimii, aș vrea să îi cunosc parfumul, iar apoi să mă întorc patată de el în același pat gol. Împing scaunul din dreapta mea și îi fac semn să se apropie. Ezită, apoi se ridică încrezător de pe scaun. E înalt, efervescent, emană un aer aristocratic și-mi zâmbește în timp ce se apropie de mine. Mă simt că o pradă, una suficient de curajoasă ori nebună, încât să nu îndrăznească să fugă. Îi aud râsul lui Logan, prea puțin important însă. Străinul, prietenul, bărbatul, acel el de care sunt atrasă nebunește, stă înaintea mea și mă privește blând. Am ocazia să-mi obțin răspunsurile. Îl cuprind cu ambele brațe și las muzica să-și spună cuvântul.

 

Anunțuri