Etichete

, , , , , , , , , , , , ,

S-au scurs aproape 8 ore de când mă plimb fără să ştiu exact pe unde, prin New York. Dar îmi place. Îmi place să nu mă cunoască nimeni, îmi place să mă uit mai mult pe sus, către vârfurile clădirilor, pentru că oamenii nu prezintă niciun interes pentru cineva ca mine. Îmi place mirosul iernii, aici, în New York. Oraşul face ca anotimpul ăsta să devină preferatul meu, iar zăpada este cel mai potrivit accesoriu pentru New York. Nu este unul scump, de la o firmă cunoscută sau unul pe care-l poţi găsi în toate magazinele, ci unul potrivit pentru toată lumea, doar că foarte puţine persoane ştiu unde să-l caute. În magazinele din spatele celor mari, acolo unde doar oamenii săraci ştiu să meargă, unde accesoriile de 5$ sunt de fiţe şi unde copiii nu-şi permit să plângă în magazine, deoarece au fost crescuţi să înţeleagă situaţia lor materială şi faptul că zarurile aruncate de ei sunt, de cele mai multe ori, numere mici, pe care pierzi într-un astfel de casino, imens, precum New York-ul. Iar aceşti copii, alergând haotic printre betoane, au găsit un nume tuturor lucrurilor care nu merg cum trebuie. Al faptului că se nasc în Brooklyn sau că mulţi ajung cu vene sparte şi mor din cauza unor gesturi făcute în timpului sevrajului sau că fraţii multora dintre ei sunt găsiţi împuşcaţi. Pentru aceste lucruri, aceşti copii au inventat un nume: ghinion, iar una dintre principalele reguli nescrise ale acestui oraş, este să te fereşti cât poţi de tare de zonele cu prea multe ghinioane. Dar diamantele adevărate se găsesc doar în noroi, însă astăzi nu voi mai căuta diamante. Am fost atât de aventurier încât am o rană la cap şi sunt abia de trei zile aici. Bad luck!

Îmi aduc aminte de invitaţia lui Logan la cafea, în seara asta, la Hard Rock Cafe şi îmi dau seama că sunt în întârziere. Trebuie să ajung acasă, să fac un duş fierbinte, pentru a-mi scoate mirosul de spital, ca un parfum al morţii, din pielea mea şi pentru a mă schimba. Îmi iau repede ceva de mâncare de la KFC, o cafea, un pachet de Marlboro şi încerc să fluier după un taxi. Încercare eşuată, dar cu puţin noroc trece unul gol prin faţa mea şi îl opresc. Nu am mai fumat de doi ani, dar oraşul îmi face poftă de ţigări. Nu ştiu de ce, dar îmi va trece probabil, trebuie doar să o potolesc.

După duş m-a cuprins o stare de amorţeală şi prefer să dorm decât să mă duc la întâlniri cu necunoscuţii, dar nu mi-ar strica nişte prietenii în oraşul ăsta. Aşa că îmi pun peste tricoul negru o cămaşă, îmi iau o pereche de blugi, o geacă groasă şi fularul. Mă încalţ în grabă deoarece sunt în întârziere. Peste un sfert de oră trebuie să fiu în Times Square şi eu nici măcar nu am plecat de acasă. Închid laptopul şi încui uşa de la intrare. Cel puţin aşa cred. Mereu voi avea problema asta, în care uit la scurt timp după, dacă am încuiat sau nu, uşa de la intrare. Mă urc în taxi şi încerc să evit discuţia inutilă cu şoferul prefacându-mă că am o treaba importantă pe telefon. Am întârziat cam zece minute şi, în sinea mea, îmi este ruşine, dar am o scuză bună, abia m-am mutat şi nu cunosc prea bine traficul, chiar dacă adevărul este că am preferat să stau în duş mai mult şi să ascult muzică. Cel mai ruşine îmi este de noul invitat, pentru că nu vreau să fac o impresie proastă. Las un dolar bacşiş taximetristului, ceea ce-l determină să se poarte foarte politicos cu mine şi cobor în inima Times Square-ului, în faţă la Hard Rock Cafe. A început să ningă cu fulgi mari şi rari. Întind palma şi las unul să moară pe pielea mea caldă, precum săruturile unor îndrăgostiţi în prima lor noapte împreună.

Ajuns în faţa cafenelei, îmi privesc pentru ultima oară reflexia în geam pentru a mă asigura că totul este ok şi intru, căutându-l cu privirea pe Logan. Îi văd chelia şi mă duc la masa lor, gândindu-mă cum să mă prezint în faţa noului invitat de care nu am habar. Din fericire la masă stă doar Logan şi soţia lui. Îi salut şi sunt întâmpinat de două zâmbete mari, care mă fac să mă întreb dacă aşa sunt ei mereu sau se comportă aşa acum, de faţă cu mine, fiind plini de falsitate. Sper să nu fie a doua variantă. Logan stă în faţa soţiei sale, la o masă de patru persoane, iar când se ridică să mă salute, îmi spune grăbit:

-Stai aici, lângă mine!

-Ok! Sunt puţin mirat de entuziasmul lui. Mai aşteptăm pe cineva sau nu mai vine nimeni? îi întreb.

-Oh, ba da! Dar mereu întârzie, îi stă în caracter. Înţelegi şi tu, femeile. Spune soţia lui Logan zâmbind. Mă bucur, să ştii, că ai venit, soţul meu mi-a povestit astăzi despre tine.

-Ok. Sper că a zis de bine. Încerc să nu par prea antisocial, dar nu mă simt foarte comod cu oameni pe care nu prea îi cunosc. Sper ca situaţia asta să se schimbe repede. Se fumează aici, nu?

-Desigur. Poftim! Logan îmi întinde o brichetă înainte să reușesc să o scot eu pe a mea din buzunar, brichetă pe care este inscripţionat ceva cu GQ. Nu ofer prea multă importanţă, dar am un ochi format pentru detalii. Şi eu voiam să-mi aprind o ţigară, îmi spune el în timp ce-şi desface un pachet nou de Lucky Strike.

-Oh, iat-o că vine! Soţia lui Logan, pe care am aflat că o cheamă Scarlett, se ridică entuziasmată de la masă şi se duce să-şi îmbrăţiseze prietena. O îmbrăţişare care durează cam două minute, ceea ce mă face să zâmbesc, gândindu-mă la cât de penibil se simte prietena ei.

Nu ştiu cum se face, dar mă intrigă enorm prietena lor. Felul în care se îmbracă îmi spune multe despre ea, dar m-am gândit foarte puţin la îmbrăcăminte şi foarte mult la ce este pe sub ea. Poartă o fustă neagră, nu e foarte scurtă, dar nici lungă, ci atât de bună încât să-i remarc picioarele perfecte pentru cineva ca mine. Are o bluză crem, subţire, despre care i-aş spune, dacă mi-aş permite, că o îmbătrâneşte, cu toate că, cu ajutorul bluzei, pare că ţipă în gura mare: “Lucrez pe Wall-Street şi am un salariu de peste 4000$!”. Tocurile negre sunt cireaşa de pe tort, desertul pe care l-aş mânca de fiecare dată înainte de felul principal. Prima oară am observat eticheta aurie din spatele tocului, apoi le-am văzut puse după umerii mei. Iar parfumul…este…este acelaşi pe care l-am simţit azi dimineaţă în spital. Fuck! Cred că dacă era atentă putea să-mi citească asta pe buze. Se apropie de masă, iar Scarlett ne face cunoştinţă, doar că nu i-am reţinut numele. Mă gândeam la cu totul altceva. Logan se ridică să o salute, având un zâmbet gigantic întipărit pe faţa lui proaspăt bărbierită. E greu să rămâi fidel soţiei cu o astfel de amică, nu prietene? îmi spun asta în minte şi trag un fum din ţigară. Aş putea să spun atâtea despre ea doar uitându-mă aşa, încontinuu, la ea, dar nu am de gând să sperii pe nimeni în seara asta. E bine că îmi pot ascunde foarte uşor emoţiile. Mă uit la ea prin fumul de ţigară şi o văd precum o sculptură în sticlă, despre care pot spune enorm de multe, ca un ghid la Luvru. Îi întind mâna şi îi spun numele meu, dar privirea ei se fixează pe mâna mea şi nu spune nimic. Nici nu întinde mâna. Mă face să mă simt prost, poate am deranjat-o cu ceva. Oricum, pare că nici ea nu mi-a auzit numele şi, mai mult decât atât, pare că nici nu vrea să mă atingă. Ridică mâna, prilej în care îi observ unghiile colorate cu un roşu intens, precum rujul ei şi cere o băutură chelnerului. Nici măcar nu are răbdare. Trag cu sete din ţigară şi expir fumul într-o parte. Logan începe să spună nişte glume la care nu am chef să râd, deoarece râde cu destulă sete nevastă-sa. Eu o fixez tot mai insistent pe noua mea cunoştinţă şi se pare că şi ochii ei se obişnuiesc cu ai mei. Bate cu unghiile în masă, într-un ritm lent şi îmi aduce aminte de o piesă de dragoste. Cred că îmi muşc buzele, dar sper să nu observe. Nicio problemă, şi ea face la fel, se pare. Sting ţigara în scrumieră, cum am stins demult zeci de sentimente şi mă uit la ea. Ea se uită la mine, Logan vorbeşte cu soţia lui şi jur că nu-mi pasă ce. Mă interesează ce are de spus femeia asta şi ce poveşti ascunde şi ce chiloţi poartă. Deschid iarăşi pachetul de ţigări.

-Fumezi?! o întreb.

Se uită puţin la pachetul de ţigări, apoi la mine.

-În seara asta, da.

Anunțuri