Etichete

, , , , , , , , , ,

  Ajung în scurt timp la birou și încă sunt bântuită de gândul că ar fi trebuit să rămân. Cred că am exagerat și probabil noul prieten al lui Logan e doar un student suficient de naiv încât să creadă că aici îl așteaptă un viitor mai bun, ori un bărbat căsătorit care speră la un viitor mai bun pentru copiii lui, nu înțeleg de ce toți văd New York-ul ca pe o portiță către o viață mai bună. 

  Ca de obicei, salut cu un zâmbet forțat tot etajul și intru direct în birou, de data asta fără să trântesc ușa în urma mea. Mă afund în scaun și parcă îl simt mai confortabil ca niciodată. Mă uit pe tavan și aștept ca din clipă în clipă, cineva să vrea ceva de la mine. De ce ar vopsi cineva pereții roz? E o culoare atât de scârboasă încât te obligă să te obișnuiești cu ea, ori poate nu m-am obișnuit și am fost doar suficient de ocupată încât să nu o observ. Momentul de contemplare asupra simțului estetic pe care oamenii de aici par să nu-l cunoască, îmi este întrerupt de trei ciocănituri în ușă. E secretara, iar astăzi nu mai e îmbrăcată în gri, cred că s-a prins că nu îi stătea prea bine. 

 -Bună ziua… stiṭi… imediat e ora prânzului și mă întrebam dacă nu aṭi dori să mă însoțiți. Fac cinste! Ar fi plăcerea mea! îmi spune fâstâcindu-se și evitând să îmi întâlnească privirea. 

 -Unde vrei să mă duci? îi spun zâmbind, în speranța că se va relaxa puțin. Îmi pare o tipă deșteaptă, văd că știe cu cine trebuie să se pună bine pe aici. 

 -Restaurantul din colț e locul în care am fost mereu de când sunt aici, dacă sunteți de acord putem merge acolo.

  Prin “mereu” se referă la trei zile, încearcă prea tare să fie convingătoare dar ar fi urât din parte mea să o refuz, plus că nu mă costă nimic.

   Am petrecut mai mult decât plănuisem cu Jessica și trebuie să recunosc că am subestimat-o enorm. Acum mă duc spre casă și încă tânjesc după o baie lungă, cu multă spumă și cu miros de cireșe, însă îmi pot lua de pe acum la revedere de la ea. Astăzi atât Logan, cât și nevastă-sa, au avut grijă să mă sune de cel puțin trei ori ca să mă invite la o cafea. Ne cunoaștem de prea mult timp și îmi sunt prea dragi ca să îi pot refuza, dar sunt puțin sceptică în privința invitatului lor misterios. Nu-mi place să nu știu la ce să mă aștept. 

   Am exact două ore să fiu gata și deja sunt în criză de timp. Noroc că știu exact ce am de făcut. Mă voi îmbrăca cu o fustă neagră, strâmtă, suficient de lungă încât să rămână decentă, dar suficient de scurtă încât să întoarcă priviri, o bluză crem, subțire, cât se poate de simplă și noii pantofi negri de care sunt de-a dreptu’ îndrăgostită. N-aș vrea să pară că mă străduiesc prea mult. Voi lua un taxi și la ora nouă sper să fiu acolo, asta dacă nu-mi strică planurile traficul îngrozitor.

   Odată ajunsă în fața cafenelei, îmi privesc pentru ultima oară reflexia din ușă și intru zgâindu-mi privirea după Logan. Ca întotdeauna ar trebui să fie cel mai înalt de pe aici. O văd însă pe nevasta lui. E atât de frumoasă. Are părul ondulat și poartă rochia aia roșie pe care știe că o ador. Când mă vede, se ridică de pe scaun și vine grăbită spre mine, mă salută, apoi mă strânge în brațe în stilul ei specific. O îmbrățișare de-a ei durează minute întregi, îmi amintesc că la început mi se părea ridicol, chiar ezitam să o îmbrățișez de multe ori, invocând motive cum că aș fi răcită. Ne apropiem de masă, ea înaintea mea, pregătită să facă prezentările de rigoare. Îi văd zâmbetul lui Logan atunci când se ridică să mă salute iar apoi totul rămâne înecat într-un fum dens de țigară. Privirea-mi cade pe acest bărbat care mă privește curios. Ochii lui îmi răscolesc întreaga ființă și brusc mă simt ca o sculptură în sticlă, prin care orice străin poate vedea și își poate da cu părerea, chiar dacă habar nu are povestea ei. Îmi întinde mâna și-mi spune zâmbind ceva. Nu-l pot auzi și categoric nu-mi doresc să îl ating. Îi zâmbesc înapoi, îmi spun numele, apoi mă așez pe scaun și îi fac semn tipului de la bar să îmi aducă ceva de băut. Ceva care să mă poată ameți mai tare decât necunoscutul din fața mea. 

   Logan își spune arhicunoscutele glume, la care nevastă-sa râde mereu cu aceeași poftă, toți par să se simtă bine. Eu încă aștept nenorocitul ăla de pahar…

Anunțuri