Etichete

, , , , , , , , , , , , , ,

Îmi vin în minte vorbele ei. Îmi spunea că: „Fiecare casă are mirosul ei. Fiecare om miroase diferit, iar atunci când două persoane se iubesc și locuiesc împreună, acest miros se contopește într-unul singur. E la fel ca atunci când facem dragoste.

Am trântit ușa în urma mea și aerul rece a încetat să mai intre în noua casă. Acum miroase a ceva ce-mi place. E undeva între eleganță, ignoranță, melancolie și vise împlinite. Este un miros specific verii, ca cel de mare…sau cel de piersici.  Și mă gândesc la acele momentele în care observi că pentru ceea ce simți chiar nu există un cuvânt. Oare cei care au stat aici înainte, s-au iubit?

Am comandat mobilă înainte de a ajunge în New York. Le-am spus vechilor locatari să-i lase pe cei de la firma de mobilier să amenajeze totul. A fost o surpriză pentru mine să mă confrunt cu această doză puternică de profesionalism din partea americanilor. Firma de la care am comandat mi-a propus prin telefon un designer pe care l-am acceptat. Totul era la locul sau și arăta splendid. Am mai văzut astfel de amenajări doar prin revistele de specialitate și niciodată nu am crezut că voi avea o asemenea casă, care ar putea fi pretendentă la „Casa anului”, dacă există așa ceva. Americanii au denumiri și concursuri pentru toate porcăriile. Sufrageria este foarte mare și plină de lumină. Sunt multe ferestre. Iubesc ferestrele, mă ajută să evadez de mine. Nu există ceva de care să mă împiedic sau ceva să fie în plus. Sunt puține piese de mobilier, așa-mi place. Nu-mi plac locurile încărcate, prefer să fie cât mai simplu. Parchetul strălucește și emană un miros de stejar. Aici, la parter, este doar sufrageria mea imensă, o bucătărie și o baie. Sus, sunt două dormitoare și o baie. Un dormitor al meu, iar celălalt…doar pentru că încă nu mă pot dezobișnui. În hol stau grămadă bagajele mele. Îmi dau jos paltonul, îl pun în cuier și în timp ce-mi desfăceam fularul aud soneria. Chiar și soneria este tipic newyorkeză, e la fel ca cele de prin filme, „sună cu ding-dong”. Zâmbesc și deschid ușa. Un tip mărunțel, cu o figură asiatică, cu o șapca galbenă pe cap pe care scrie DHL, mă salută și îmi spune că mi-a ajuns coletul. Îl privesc încruntat și nedumerit pentru câteva secunde, apoi realizez că mi-am trimis de acasă, cărțile, colecția de filme, posterele înrămate, pozele și paginile scrise de mine, prin curier.

-Vă rog, semnați aici! Mă duc să va aduc pachetele!

-Mulțumesc frumos! Te ajut?

-Doar dacă vreți și nu vă deranjează!

-Stai liniștit! Mă duc pe trotuar, spre dubița galbenă și cât timp își caută cheile să deschidă ușile din spate mă întreabă.

-Prima oară aici?

-Da.

-Voi, oamenii care inspirați încredere și ambiție, veniți toți aici? Tu de ce ai venit?

A fost un moment bazat doar pe impuls. Am simțit nevoia să mă descarc, am preferat să spun unui străin adevărul pe care nici ai mei nu îl știu. Așa am simțit atunci, așa am făcut.

-Sper să mă îndrăgostesc de oraș, pentru a putea uita de dragostea pentru altcineva.

Părea depășit de situație. A făcut ochii mari, și-a dat șapca jos de pe cap ca să o poată așeza mai bine şi a luat cutia în brațe. Mi-a arătat și mie ce cutie să iau și a spus:

-Știam eu că este ceva interesant la tine.

Am lăsat pachetele în hol, lângă bagaje. L-am salutat pe micuțul curier și am desfăcut cutia pe care scria postere. Primul era cel de la filmul Manhattan, al lui Woody Allen. Parcă știam unde o să vin chiar din copilărie când l-am văzut pentru prima oară. „Chapter One. He was as tough and romantic as the city he loved. Behind his black-rimmed glasses was the coiled sexual power of a jungle cat. Oh, I love this. New York was his town, and it always would be”. Gândindu-mă la capodopera lui Woody, am luat posterul înrămat și am urcat în dormitor. E un geam mare, cam cât un perete. Iubesc să am asta chiar în camera unde-mi voi petrece cel mai mult timp. Un birou într-un colț și un pat mare. Pe geam, departe, printre fulgii rătăciți, bătuți de vânt, se vede vârful la Empire State Building. Cred că am visat odată că voi avea așa priveliște în fiecare dimineață. Cred că era și ea lângă mine. Aproape dezvelită, cu spatele gol, cu mâna pe pieptul meu, respirând greoi, gândindu-se la cât de tare mă vrea și nicidecum la somnul care mai avea puțin și dispărea în mirosuri fine de cafea. Poate dacă am învăța să bem numai cafele bune, am ști să iubim mereu. Mi-am făcut o cană mare de cafea. E prima cafea ce o beau în New York.

Anunțuri