Etichete

, , , , , , , , , , , , , , ,

   Cred că deja e a doua săptămână în care Etta James mă trezește cu noaptea în cap amintindu-mi că “It’s a man’s world”. Urăsc trezitul de dimineață mai ales când Manhattan-ul decide să se lase acoperit de zăpadă. Pot auzi în liniștea camerei cum fulgii mari de nea îmi săruta ferestrele. Săruturi reci, precum buzele străinilor ce se plimbau odată pe gâtul meu.

  Mă despart cu regret de așternuturile șifonate și mă îndrept încet către baie urmând fâșiile de lumină ce pătrund printre draperii. Aprind lumina și dau drumul apei. Cu degetele căutând nasturii cămășii, mă opresc înaintea oglinzii, zâmbesc celei pe care nici nu o mai recunosc și îmi afund mâinile până la încheieturi în apa aburindă. Simt căldura cum îmi inundă întreg corpul. Închid ochii și amintirea zilei de ieri începe să mi se deruleze pe retină. Mă întreb câte lucruri am lăsat neterminate, dacă s-a simțit jignită de remarca mea care, recunosc, nu a fost la locul ei, dacă bătrânul din metrou care mă privea blând chiar știa cine sunt, dacă ceea ce fac începe să își piardă calitatea de altădată, dacă… Soneria insistentă a telefonului îmi întrerupe brusc clipele de contemplare. Smulg prosopul din suportul de pe perete, iar intenționând să mă întorc în cameră, mă împiedic de pragul ușii. Cu greu opresc înjurătura ce stă gata să mi se strecoare printre dinți.

– Alo?

– Te-ai trezit? Eu sunt deja pe drum, vezi cum faci și nu mă lăsa să aștept. îmi spune vocea sclifosită de la capătul celălalt al firului.

– M-am trezit oare? Tu ce crezi? îi răspund ironic apăsând cu palma glezna ce parcă îmi pulsează de durere.

– Văd că ești morocănoasă. Ne vedem acolo! zice grăbită pe un ton mai serios.

– Stai nu închide! Acolo unde?

– 4th Avenue.

  Micul dejun într-o cafenea stilată niciodată nu a fost o idee proastă, însă micul dejun luat înaintea prânzului pur și simplu nu e pentru mine. Cred că am omis să îi zic că am să întârzii.

  În scurt timp mă găsesc în fața oglinzii din hol aranjându-mi reverul blazer-ului. Oare sunt atât de narcisistă? Cu geanta și cheile într-o mână, trântesc fără să vreau ușa în urma mea, apoi fixez cu privirea ușile liftului, așteptând să se deschidă înaintea-mi în orice moment. 

  Din fericire, aici poți găsi oriunde taxiuri, adevărul e că întreg New York-ul geme de pete galbene conduse de oameni mult prea zâmbitori. Șoferul mă urmărește atent în oglinda retrovizoare, din când în când privind fie drumul deja aglomerat, fie dansul fulgilor în lumina crudă a dimineții.

– Și… domnișoară, ați văzut Broadway Avenue recent? Arată splendid. mă întreabă pe un ton binevoitor,zâmbind larg.

– Nu, încă nu. îi răspund scurt dându-i de înțeles că nu intenționez să fac conversație atât de devreme. Trebuie să recunosc că întrebarea lui mi-a stârnit curiozitatea, probabil se referă la decorațiile și valurile de luminițe în culori vibrante rămase de la sărbători ce împânzesc toată zona. Agitația din preajma Crăciunului e mult prea multă până și pentru mine. Mulțimi de oameni care se înghesuie în magazine, cafenele, restaurante, traficul infernal, totul se dublează în perioada asta. Mă bucur totuși că a trecut, începusem să le port o repulsie nemaiîntâlnita cuplurilor drăgălașe și jucăușe care, și ele, par mereu să se înmulțească de Crăciun. Îi plătesc șoferului, bineînțeles mai mult decât ar fi trebuit, cred că acum înțeleg amabilitatea lor nemărginită, mă îndrept grăbită către cafenea și mă opresc înaintea ușii. Cred că mă așteaptă de ceva vreme, e încruntată iar paharul ei e aproape gol. Trag aer în piept și deschid ușa. Ecourile tocurilor mele răsună neobișnuit de tare astăzi și toți încep să îmi arunce priviri curioase.

– Are rost să îți zic că îmi pare rău? O întreb zâmbindu-i stânjenită.

– Nu îți stă în caracter să faci asta. Așa că nu, nu e cazul. Comandă-ți ceva și povestește-mi de tine. îmi spune trecându-și mâna prin părul blond.

 Îmi comand o cafea fără zahăr, iar discuția noastră, purtată de-a lungul a două ore în care subiectele au variat de la noul redactor-șef de la New York Times, la colecția Christian Louboutin primavra-vară, s-a sfârșit într-un șir de întrebări incomode despre cel pe care l-am iubit.

 Eu una mă întreb… când am iubit?

Anunțuri