Etichete

, , , , , , , , , , , , , ,

Mi-am pus gențile în portbagaj și m-am urcat în dreapta șoferului. Aud zăpada ce a mai rămas pe șosea de azi-noapte, cum scârțâie sub roțile taxiului. Galben, fiindcă New Yorkul are doar o singură culoare pentru taxiuri. Mă întreb, oare care este culoarea preferată a taximetriștilor? Aerul e gri și rece momentan. Fulgi de nea cad haotic, mari, rari, și fiecare spune povești ale oamenilor ce trăiesc în orașul ăsta.

 -Va răsări soarele curând. Nu trece zi fără ca New Yorkul să nu-și ia porția de căldură. A spus taximetristul cu o voce prietenoasă, în timp ce-și suflă în palme pentru a le încălzi. Cred că e singurul loc din lume în care pot suporta frigul și iarna. Și recunosc, orașul ăsta strălucește în perioada asta. E la modă, boem, romantic, luxos, rece…e tot ce îți dorești, iar dacă mă întrebi pe mine, ei bine, noaptea îl poți simți cum respiră. Mă scuzați, îmi inspirați încredere și îmi plac oamenii. Unde mergem?

 -Manhattan. 43 West 88th Street. Credeam că taximetriștii din New York sunt așa de plăcuți doar prin filme. De unde vin eu, îți este silă uneori să vorbești cu unii. Scuză-mi lipsa de comunicare, dar sunt foarte entuziasmat.

  -Am uitat să mă prezint, numele meu este Ahmed și nu, nu am pe sub hanorac bombe sau pe bancheta din spate vreo armă. Puteți sta liniștit! Frumoasă zonă unde mergeți. Să înțeleg că sunteți pentru prima oară în New York? În vizită sau sunteți una dintre acele persoane mai norocoase, care vor rămâne aici? 

Zâmbește mereu când îmi vorbește, oare orașul este de vină? De ceva ani nu am mai văzut oameni așa fericiți, obișnuiam și eu să fiu. Uneori îmi lipsește zâmbetul meu din oglindă, zilele de vară și gustul pielii ei. Periuțele de dinți, care erau mereu una lângă cealaltă, la fel ca și noi doi. Zilele ploioase, televizorul mare, filmele văzute împreună, parfumul ei scump…felul în care adormeam. 

 -Da. Pentru prima dată și mă mut aici definitiv, deci sunt din a doua categorie. Scuză-mă, ți-am răspuns târziu? Mă gândeam la altceva.

 -Nu, ați căzut în visare cam două minute. Sunt obișnuit, pe aici nu e loc de oameni prea calculați. Orașul e mult prea poetic pentru cei care nu știu să viseze. Toți oamenii care au schimbat ceva, vin de aici. Au visat și au fost destul de nebuni să creadă în visele lor. Regret că ați venit după Crăciun. Noi, newyorkezii, credem că este cea mai bună perioadă a anului. New York te face să simți, te face iar copil. Dar îl prindeți pe cel de anul acesta. Ascultăm puțin Frank Sinatra în timp ce mergem la destinație? Ca să cadă fulgii mai elegant și frigul să fie în favoarea dumneavoastră.

-Desigur. Voi chiar respectați tradițiile și valorile orașului.

 -Nu suntem atât de exemplari încât să respectăm ceva cu toții, dar oamenii cu gusturi bune s-au adunat în orașul ăsta. Avem și scursuri, sper să nu îi întâlnești, dar pe bătrânii ăia de sub Brooklyn Bridge, ascultă-i, ai atâtea de învățat. O să te duc prin centru. Poți să-ți păstrezi dolarii, nu vreau să îți iau bani în plus. 

 -Așa sunteți toți?!

 -Cu siguranță nu, dar nu-mi poate oferi nimeni satisfacție mai mare, atunci când văd un om sincer, care urmărește precum un copil mic orașul prin geamul aburit al taxiului meu. Nu știu cum este de unde vii, dar noi învățăm că fericirea e foarte importantă. Cel puțin eu știu asta. Uite, Empire State Building! Nu-i vezi vârful deoarece este pierdut în ceață. Îmi place mult ceața. Vom trece și prin Times Square. O să-ți pară cam mort, că e cinci dimineața, dar în patru ore abia vei mai avea loc să te miști. Ai prins o locuință bună, stai aproape de frumusețile orașului, cred că ai făcut ceva important dacă ești aici. Acum începem să mergem în paralel cu Central Park. Uite, cât de frumos este nins pe jos. Nu știu ce spun alții, dar pentru mine, acest parc este cel mai frumos din lume. Mai avem puțin și ajungem.

 Tocmai și-a terminat recitalul Frank Sinatra și în boxe începea să se audă vocea marelui Louis Armstrong. „What a wonderful world”. Cred și eu, Louis.

 -Pot să dau mai tare? mă întreabă Ahmed, anticipandu-mi gândurile.

 -Desigur. Și mie-mi place foarte mult.

 -Vezi tu, prin simplul fapt că a început și melodia asta să cânte, eu sunt de părere că în viață nimic nu este întâmplător. Cred că în dimineața asta s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din anul ăsta. E foarte frig! Îți place să lași amprenta, observ! Care este povestea ta?

 -E una demnă de scris o carte. E prea complicată să ți-o spun în cinci minute, poate cu altă ocazie. Dar spune-mi tu, sunt curios, lucrezi de plăcere?

-Sau poate o voi citi dintr-o carte! Vezi, pe aici așa este mentalitatea. Normal că lucrez de plăcere, nu aș face nimic din ce nu m-ar face fericit. Iubesc orașul ăsta și am ocazia să-l cunosc mai bine cu fiecare cursă. Străzile întunecate, canalizările din care ies aburi, clădirile, oamenii ce-mi povestesc viața lor până la destinație. Am fost mamă, tată, Dumnezeu, psiholog, politician și toate cele, din scaunul ăsta. Îmi plac luminile orașului și nopțile în care New York-ul începe să spună povești. Va trebui să experimentezi! Am ajuns! Sper că ți-a plăcut prima vizită în New York.

-Am adorat-o și ești un om aparte, Ahmed! Aș vrea să ne mai întâlnim, îmi poți da un număr de telefon?

-Te iert, ești nou venit. Pe aici nu se procedează așa. Dacă soarta va vrea că noi doi să ne mai întâlnim, o vom face. Voi fi acolo, în acel taxi de care ai nevoie, dacă așa va fi să fie. Până atunci…fii fericit! 

 M-a ajutat să-mi iau bagajele din portbagaj și să le duc în fața ușii. Este al naibii de frig. Am scos cheile din buzunar să descui. Ahmed s-a îndreptat spre mașină. Am auzit cum a deschis ușa și m-am întors deîndată, strigând:

 -Ahmed, care este culoarea ta preferată?

 -Normal că galbenul! și a intrat în mașină zâmbind.

Anunțuri