Etichete

, , , , , , ,

   Mereu am visat să trăiesc la New York și să-mi găsesc fericirea alături de un bărbat care să vadă dincolo de măștile pe care le arăt lumii, pentru care să nu fiu nebună ori complicată. O perioadă am crezut că l-am întâlnit, am crezut că știu ce înseamnă iubirea, am crezut că am lăsat trecutul în urmă, ca mai apoi deziluzia să mă lovească din plin.

  Iată-mă acum, singură, mai fericită că niciodată, în inima New York-ului. Iubesc orașul, oamenii, aglomerația, zgârie-norii, întreg universul în care m-am maturizat atât de frumos. Aici mă simt cu adevărat liberă, aici nu sunt nevoită să strig pentru a mă face auzită, e singurul loc în care mă pot îndrăgosti în fiecare zi de un străin, fără să fiu judecată de nimeni. Adorm în fiecare seară vegheată de lumina orașului și mă trezesc mereu cu respirația lui rece pe gât.

  Ori de câte ori mă apucă dorul nebun de casă colind străzile într-un taxi galben, unde de fiecare dată șoferul îmi zâmbește bine dispus în oglinda retrovizoare, amintindu-mi cât de departe am ajuns.  New York-ul te ține într-o mișcare continuă, nu ai voie să rămâi pe loc nici când aștepți culoarea verde la semafor, nici când stai cuminte la cozi interminabile pentru a-i cumpăra cadoul perfect unei prietene ori atunci când te plictisești la masă în așteptarea  ospătarului grăbit care se scuză de întârziere. Ești prins într-un tango unde nu poți călca pe nimeni pe picior și unde nu poți pierde ritmul niciodată. Uneori simt că îmi lipsește partenerul de dans și că nu am de mâna cui să mă țin atunci când îmi pierd echilibrul, dar claxoanele insistente  urmate de un „Get outta my way!”  îmi reamintesc că am învățat să merg fără nici un sprijin, fără să mă lovesc de nimeni, am învățat să urc scările până în vârful Empire State Building, de unde vă pot face acum cu mâna dragilor, fără ajutorul unui bărbat. Înseamnă că pot dansa și tango de una singură, iar apoi, mai bine mă lipsesc de dulcegăriile grețoase pe care o relație le implică. Prefer să cer părerea vânzătoarei dacă rochia să fie neagră sau albastră, prefer să îmi petrec serile de sâmbătă cu prietenele în oraș și să mă pot întoarce acasă cu pantofii în mâna și cu părul desfăcut la ora cinci dimineața fară ca cineva să mă aștepte încruntat pe fotoliul din sufragerie, gata să mă interogheze.

   Am tot ce îmi doresc aici, viața pe care mi-am imaginat-o, cariera la care am visat și sunt apreciată pentru ceea ce fac, deși mă tem să recunosc că uneori simt nevoia să împărtășesc totul, să nu mai îmi beau cafeaua singură și că cineva să mă sune după fiecare ședință. Singurătatea, pentru mine, niciodată nu a fost o problemă care să ceară o rezolvare… până acum.

Anunțuri