Etichete

, , , , , , , , ,

-Un pahar de whiskey, vă rog! iar am folosit tonul ăsta arogant. Trebuie să mă dezobișnuiesc!

 -Desigur, domnule! Imediat! spuse stewardesa și zâmbi.

Îmi trece prin cap o fantezie cu o stewardesa. Dacă eram cu ceva ani în urmă, când încă mai credeam în clișeele din filmele americane, mi-aș fi încercat norocul și aș fi urmat-o la toaleta din avion, dar a avut viața grijă să-mi arate că ea mereu bate filmul. O să rămân melancolic, pe scaunul ăsta comfortabil de la clasa I, gândindu-mă la trecut. Pentru mine, de ceva vreme, toată lumea asta a devenit o ironie proastă. De aia am și ales să plec. Sper că New York-ul să mă vindece. Mi-a spus cineva foarte drag, demult, că New York-ul are puterea să vindece tristețea și să întrețină iubirea, prelungind tinerețea. Ai fi mândră de mine dacă ai afla cumva, că îți ascult sfatul. În 2 ore aterizăm pe JFK. Sunt entuziasmat. Nu am mai fost în New York, dar nu e doar atât. Nu am venit aici doar în vizită, ci mă mut chiar în orașul care nu doarme. Mereu am spus că sufăr de insomnie. Oamenii creativi dorm puțin. 

Sunt scenarist. Cel puțin așa îmi place să răspund când sunt întrebat. Nu este chiar o meserie, dar sună bine. Suntem genul de oameni care putem scoate bani din niște hârtii scrise în diverse stări. Am vrut doar să scriu, nu să devin scenarist. M-am apucat de scris, de când ea a plecat. Nicotina mea din fiecare seară, mirosea a cerneală. Depresiile mele lăsau un gust amar, dar creativ, la fel că particulele de parfum  de pe gâtul ei sau de pe lobul urechii. Îmi e atât de dor, dar am învățat cum să-l închid în mine și să-l suprim, atunci când muzica preferată se aude în surdină și cuvintele se imprimă pe foi. Doar că anumite goluri din noi, nu pot fi niciodată umplute când îți este dor. Am scris despre distanță, despre cafele calde și dulci în dimineți prea reci, despre parchetul ce abia scârțâia atunci când talpa ei goală mergea încet pe el. Despre zâmbete și lacrimi, sunetul respirației apăsate atunci când făceam dragoste, iubirea necondiționată, visele în doi, planuri de viitor, cer senin, cadouri…căderi în gol, depresii, deziluzii, drumuri pustii, nopți pline de demoni, nopți reci, nopți fără ea. Durere, sevraj, buze uscate, singurătate, întuneric și gratii. Distanța dintre noi și-a luat drept premiu toate clipele frumoase, iar  sentimentele calde ce au mai rămas, s-au pierdut pe buze reci, buze care nu o puteau egala niciodată. Am scris despre mine și ea, povestea noastră fără happy-end. Mi-a cumpărat cineva foile pentru 1 milion de dolari. Durerea și dragostea vînd foarte bine. De aceea totul are o tentă ironică pentru mine. Am continuat să scriu și să vând studiourilor de filme. Am scos bani frumoși. Am cheltuit mulți pe căcaturi cu care îmi doream să umplu golul lăsat de ea, dar i-am spus demult cât este de specială. Nu o pot înlocui cu altceva.

Nu am mai reușit să scriu de un an. A dispărut și inspirația odată cu ultimul ei semn de viață. Nu mai știu nimic despre ea, abia mai știu despre mine. Cine am devenit, cine am fost? Știu doar că avionul asta aterizează pe JFK și am venit aici pentru a mă ajuta în cariera mea. New York-ul mereu m-a inspirat, chiar și de la distanță. Acum vreau să trăiesc în orașul luminilor. Vreau să mă pierd pe străzile cu atmosferă vintage și să ascult clasicul jazz, dintr-o cafenea renumită. Vreau să citesc în Central Park și să mă trezesc în zgomotul acestei jungle urbane. O să fiu fericit să mă numesc newyorkez.

 Am aterizat cu bine. Inspir adânc aerul de aici și fac primii pași către ieșirea din aeroport. Este un aer rece și ceața predomină. Mâine va fi o nouă zi. O nouă viață.

 -Taxi! 

Anunțuri